Eliade sau Cărtărescu – despre complexul Meşterului Manole în cultură

Ce facem cu valoarea?
Bun, am stabilit: o operă are valoare. Ce facem cu ea, hai s-o zidim ca pe Ana – desigur împreună cu autorul ei – întru desăvârşirea Culturii Noastre Naţionale. Ce contează că de Ana nu ne mai bucurăm, nu-i mai mângâiem părul, n-o mai sărutăm, n-o mai certăm, n-o mai burduşim din când în când? Ce contează că e moartă? Am zidit-o. Dar întru edificiul Valorii Noastre Naţionale.
Mă aştept de la tineri la o nerăbdare a căutării – de ipostaze noi, de perspective noi, unele chiar greşite (greşeala e apanajul tinereţii), şi nu la o admiraţie sterilă şi mioapă, de muzeu, faţă de valorile vechi.
Dar iată că unii nu pot ieşi din „păcatele” culturale româneşti şi rămân închistaţi în concepţii vetuste, în carapace, cum spune Cehov.

Studiu de caz
Un domn recenzent, Silviu Man – pe care o altă părere l-a făcut să ia distanţă şi să se simtă „urecheat” – a scris mai demult pe bookblog despre o culegere de articole ale lui Mircea Eliade. Ideea era că astăzi am uitat să ne extaziem, ca savantul istoriei religiilor, în faţa patriotismului poetului rasei române, şi facem în loc analize postmoderne (tip Cărtărescu) asupra omului Eminescu, inclusiv asupra păroşeniei lui.
Ca urmare, mi-am scris şi eu opinia faţă de. n-am primit răspuns imediat, dar se pare că autorul a preferat să-şi coacă filozofia. şi a scris ieri.

Ce spune recenzentul? (dincolo de ironii)
1. Începe cu un argumentum ad personam sau mai precis ad blogum, adicătelea împotriva blogului pe care a fost scris - acesta - şi nu a articolului cu pricina (apropo, nu are nici link direct). Ba aflăm şi că Mircea Vulcănescu, Lucian Blaga şi Ion Dezideriu Sârbu au pus bazele unei ştiinţe.

2. Spune că nu poţi creşte fără să ai certitudini. Certitudini pe care nu le obţii, ci ţi le dau părinţii, sau sfinţii, sau gânditorii veritabili etc. Adică, dacă Eliade spune că Eminescu „ura amestecurile în rasial, moral ori politic şi respecta doar tipul etnic român, care se asemăna cu strămoşii daco-latini: tipul carpatic, exemplarul masculin frumos, onest, sincer şi fidel (1)”, după raţionamentul recenzentului, aceasta trebuie să ne fie o certitudine, doar e dată de un gânditor veritabil. Mai are rost să verificăm citind articolele politice ale lui Eminescu şi să ne zburlim de o aşa opinie à la Alfred Rosenberg?

3. Spune că a scrie despre amănuntele fizice ale unui creator, cum a făcut Cărtărescu, e totuna cu a fi „cronicar de tabloid, mai cult, desigur, dar nu mai onorabil.” Eu nu sunt de acord – orice amănunt, chiar de ordin fizic, despre un autor ţi-l face uman, apropiat, îţi completează imaginea generală pe care o ai despre el. (2)

4. Corolar: „Punând în circulaţie banalităţile scrise sau spuse în epocă despre om, acestea îi eclipsează valoarea spirituală. Realitatea unui fapt va ascunde adevărul unei conştiinţe.” Nicidecum, avem cu toţii discernământ şi putem decela între anecdotă şi operă. Mai adaug că din contră, punând în circulaţie banalităţile scrise despre operă – aparţinând unui Eliade – acestea îi eclipsează valoarea spirituală.

5. Spune că „în cadrul raportului cultural există două paliere: unul – obiectiv, în care recunoşti valoarea” (recenzentul nu ne spune însă ce facem cu ea după aceea – ne închinăm în faţa ei cu osanale sau o discutăm, reînviind-o? –) „şi, consecutiv, un altul – subiectiv în care-ţi formezi preferinţele conform structurii tale sufleteşti.” În ceea ce priveşte valoarea, nu mă aliez acestui raport - pentru mine nu importă - şi tind să-i dau dreptate mai mult lui Harold Bloom, decât recenzentului. Criticul spunea că valoarea estetică se bazează pe trăire - pe memorie şi pe durere, durerea de a renunţa la plăcerile facile în favoarea celor dificile. (3)

6. Spune că „o cultură creşte prin verbul “a crede”, acestui verb el opunându-i-se contestarea. Aşadar orice discuţie nu-şi are rostul. Crezi sau nu/conteşti. Evident, nu pot fi de acord.

7. Spune că „trebuie să reînvăţăm să punem distanţe, ca semn al stimei”. Dar nu ni se spune mai departe ce trebuie să facem în mod concret. De pildă, mi-ar plăcea ca domnul recenzent să-l adâncească, să-l reintrepreteze pe Eminescu, punând distanţe. Îl invit pe acest blog, nu doar pe scenă.

Concluzie
Deci domnul Silviu Man ne spune că avem certitudini ingerând opiniile părinţilor, sau sfinţilor, sau gânditorilor veritabili, e bine să respingem alte informaţii tabloidizante pentru a nu eclipsa valoarea spirituală, pe care trebuie să o recunoaştem, să credem în ea cu stimă şi distanţă.
Dar cum anume să adâncim valoarea, să o reinterpretăm, domnul Silviu Man nu ne spune. Mi-ar plăcea să. Pentru că mie îmi place să învăţ. De oriunde şi de la oricine.

PS: Încep să-mi revizuiesc optimismul cu privire la atitudinea „culturală” a tinerilor. Ori eşti cu ei, ori împotriva lor, orice altă posibilitate fiind exclusă. Orice discuţie diferită, orice nedumerire e luată ca ofensă personală şi considerată ca o contestare.

Îmi place mult o vorbă a lui Brâncuşi, pe care-a spus-o solicitat fiind să fie învăţăcelul lui Rodin – LA UMBRA MARILOR COPACI NU CREŞTE NIMIC. Am pus-o demult la baza creşterii mele şi nu o uit.
__________________________
(1) Mircea Eliade, Jurnalul portughez si alte scrieri, vol. 2, Ed. Humanitas, Buc.,2006, p.312, trad. Mihai Zamfir
(2) Bonus din Biblie: Iacob i-a zis Rebecăi, mama sa: „Esau, fratele meu, e bărbat păros, în vreme ce eu n-am păr.” (Geneza, 27), în Septuaginta 1, Ed. Polirom, Iaşi, 2004, p.115
(3) Harold Bloom, Canonul occidental, Ed. Art, Buc. 2007, p.64, trad. Delia Ungureanu.

2 comentarii:

man spunea...

Doar cateva randuri de clarificare, pentru cei care nu au vreme sa citeasca si articolul meu, mult mai lung:

1. Ati scris: "Ba aflăm şi că Mircea Vulcănescu, Lucian Blaga şi Ion Dezideriu Sârbu au pus bazele unei ştiinţe.".

Am scris: "Nici Eliade, nici Vulcănescu, nici Blaga, nici Ion D. Sîrbu nu au fost oameni obişnuiţi, că altfel nu mai ajungeau să pună bazele vreunei ştiinţe sau, in extremis, să moară la Aiud, refuzând orice compromis".

2. Ati scris : "ce facem cu ea după aceea – ne închinăm în faţa ei cu osanale [...]".

Cu valoarea, adica. Personal, nu ma inchin la valoare, ci ma inclin in fata ei.

Am scris:

"Nu scriu o pledoarie pentru tămâierea şi îmbălsămarea valorilor. Dimpotrivă, cred sincer că o mare parte din vina muzeificării lui Eminescu (care are ca pandant iconoclasmul năduşit de azi) aparţine profesorilor care n-au ştiut cum să-l povestească pe omul Eminescu, cu sărăcia lui, cu felul lui nebunesc de a-şi trăi viaţa, cu îndrăzneala şi zbuciumul lui etc."

3. Ati scris : "Spune că „o cultură creşte prin verbul “a crede”, acestui verb el opunându-i-se contestarea. Aşadar orice discuţie nu-şi are rostul. Crezi sau nu/conteşti."

Am scris: "Numai din acest raport inegal, din această tensiune continuă între a crede şi a contesta putem avea o cultură viguroasă.", adaugand, pentru a limpezi, citatul din Berdiaev :

"În cultură acţionează două principii: cel conservativ, orientat înspre trecut, cu care este în legături de moştenire şi cel creativ, orientat înspre viitor şi producător de noi valori. Dar în cultură nu poate opera principiul revoluţionar, cel al distrugerii."

4. Ati scris : "Ori eşti cu ei, ori împotriva lor, orice altă posibilitate fiind exclusă. Orice discuţie diferită, orice nedumerire e luată ca ofensă personală şi considerată ca o contestare."

Cu "ei", adica tinerii. Din cate stiu, nici Dvs. nu ati ajuns la senectute. Ofensa personala? Asta imi mai lipsea... Iar cand o discutie este "diferita", inseamna ca nu-i de-acolo, adica e pe langa. Adica nu merita purtata.

5. Ati scris: "avem cu toţii discernământ şi putem decela între anecdotă şi operă".

Sunteti sigur ca aceasta se aplica si celor mai multi dintre elevii de liceu? Iar daca avem cu totii (care totii) discernamant, nu ar fi bine sa incepem cu opera, nu cu anecdota sau ironia de proasta calitate (referire directa la "Eminescu era emo).? Sunt oameni care au trecut de mult de liceu si comit astfel de gafe impardonabile.

6. Si o nelamurire : ce sunt acelea "valorile vechi"?

Exista? Daca exista, sunt rele? Daca da, valorile noi - care se presupune ca exista si ele - sunt mai bune? De unde vin valorile noi? Si cine le-a creat?

Silence, you fools! spunea...

Citesc acest blog cu multa placere. Keep it up!