Eminescu era emo

de Cerber

Eram în clasă ieri, în timpul orei de economie, şi în timp ce mă strofocam să fiu atent la ce zice profu’, la cât e ceasul şi să pretind că sunt serios, mi-am închipuit un lucru. Ce fel de copii ar fi fost scriitorii pe care îi studiem la şcoală. Ce fel de tineri ar fi fost dacă ar fi trăit în zilele de azi, evident.

Primul în gând mi-a venit Eminescu, marele geniu indubitabil. Cum s-ar fi comportat el în era computerului şi internetului? Păi cum? Ar fi fost în primul rând blogger. Ar fi avut un pseudonim de genul “geniupustiu”, un blog cu multe view-uri venite de pe pagina lui de hi5. Ar fi fost un adolescent trist şi neînţeles care şi-ar publica poeziile fără sens şi întamplările care l-au făcut să-şi plângă de milă până când adoarme.

Bineînteles că Eminescu ar fi fost emo, un adolescent răzvrătit care merge la şcoală cu căştile de la MP3 în ureche, ascultând formaţii obscure şi încercând să-şi aranjeze cât mai bine şuviţa de păr peste ochi fără să-şi strice liniile de dermatograf negru de la ochi. Ar purta blugi strâmţi, tenişi negri cu cranii şi un tricou mulat cu simboluri dubioase sau cu nume de formaţii macabre.

Eminescu ar fuma Kent pe la colţuri, ca să nu îl vadă profesorii şi şi-ar da jos cerceii din buză şi sprânceană ca să nu intre în belele. Cu siguranţă ar sta neobservat în ultima bancă, atunci când nu chiuleşte, desigur, o bancă mâzgălită cu tot felul de cruci, pentagrame, versuri din melodii şi cranii în abundenţă.

Ar sta în pauze şi în timpul liber cu prietenul său bun Ram sau John, mare fan al genului hardcore, care cântă la chitară dar încă nu a învăţat să o acordeze şi care se dă fan înfocat Metallica dar nu ştie să numească nici membrii formaţiei, darămite două albume. Împreună îşi doresc să facă o formaţie numită “Luceafăr”, dar în afară de chitara lui Creangă nu au decât un potenţial talent în a scrie versuri.

Mihai, sau mai bine Mike, că aşa e cool, să te cheme ca la Linkin Park, ar fi genul care şi-ar face poze pentru hi5 singur, din unghiuri cât mai caudate, numai ca apoi să le modifice pe calculator, ca să arate cât mai fain şi mai trist ca apoi să devină vorba grupului de prieteni de pe net care îl consideră un fel de erou pentru stilul său rebel.

Vero, prietena sa de câţiva ani încoace este mereu alături când Mihai e deprimat. În zilele ploioase stau îmbăţişaţi pe canapea ascultând balade rock. Camerei lui îi zic “Bojdeuca” pentru că limbajul arhaic e foarte retro şi a fi retro este foarte la modă. Ea l-a pus să-şi lase barbă pentru că a fi emo şi a avea cioc este un lucru absolute necesar.

Vineri seara iese în oraş cu prietenii săi care îi seamănă leit în stil şi comportament. Stau în skate-park şi beau bere la PET. Ram vine de obicei cu chitara dezacordată şi după ce căntă mereu acelaşi repertoriu, îl acompaniază în funal pe Mihai când acesta îşi recită ultimele creaţii. Aceste ieşiri sunt numite din amuzament “Convorbiri Literare” şi sunt foarte apreciate de toţi eventualii participanţi.

Viaţa lui Eminescu ar fi fost în mare aceeaşi, dar de nerecunoscut faţă de varianta reală pe care o ştim cu toţii. Oare câţi Eminescu nedescoperiţi există astăzi, fie ei ignoraţi de lume şi consideraţi fără valoare, fie ei ignoranţi, fiindu-le frică să se afirme de frică să nu fie considraţi ciudaţi şi respinşi de societate.

Articol postat pe http://cerber.wordpress.com/

11 comentarii:

Blogger spunea...

şi mie mi-a cam venit să rîd 'în faţa la' exprimarea asta

Anonim spunea...

Şi de când pui tu HIM cu Tokio Hotel în aceeaşi oală?
HIM cântă de peste 12 ani. Şi join me in death a apărut prin 1997. Tu beai lapte de biberon pe vremea aceea. ;)
Cât despre Eminescu, lasă şi tu omul să se odihnească în pace. Nu-l mai mutila şi tu, că l-au mutilat alţii în vremea şi după vremea lui.

Anonim spunea...

Eminescu ar fi fost prea inteligent cât să ajungă emo. Ar fi ajuns rocker poate, dar nu... emo. Eminescu nu şi-ar fi tăiat venele doar pentru că e la modă.
Şi Eminescu n-ar fi suportat Tokia Hotel!
E doar o părere.

ileanabojanelena spunea...

Eminescu ar trebui lasat in pace- in cel mai rau caz- nu batjocorit de cineva care, probabil, n-a auzit de acuzativ.Sper ca nu-ti trece prin cap sa te faci critic literar- LUMEA AR AVEA DE SUFERIT.Si, inca ceva: ar fi trebuit sa-ti incepi "colocviul" cu propozitia "Acestea sunt pareri neavizate" ; am stii si noi ca nu trebuie sa citim si am trece peste! Gandeste de doua ori inainte sa iei in ras adevaratele(chiar daca putine) valori ale acestei tari.Gresala majora a celor ca tine e ca singuri distrugem renumele unor oameni care chiar se ocupau cu ceva.Eminescu ar fi scris pe blog? Fii tu mai inteligent si nu mai scrie pe blog, sa vedem poti face jumatate din ce-a facut Eminescu. Si, ma rog, ce idoli ai tu? Poate Gigi Becali sau Guta?

ileanabojanelena spunea...

*greseala -imi cer scuze!

Unknown spunea...

Doamnelor şi domnilor, nu mai fiţi aşa de recalcitranţi şi de dogmatici, e doar o glumă, ca şi cea cu Eminemscu... n-a fost aşa de serios în realitate cum îl vedem noi acum, vedeţi poemul-delir "Cristalografie" sau poemele porno care sunt şi pe ăst blog...

Andremis spunea...

la dracu alte treburi chiar nu ai ce face decat sa sa adaugi niste par pe o poza ? e expirata demult faza de a transforma toate pozele in EMO insa nu e exipirata faza de a citi mai mult decat sa pierzi vremea in a-l face si pe Eminescu Emo

pe bune
e chiar jalnica treaba asta cu EMO
e o rusine in romania sa fii destept sa citesti mult sa simti cum te dor ochii de la citit dar nu lasi cartea din mana

insa
nu e o rusine sa fii "cocalar" sau "emo" sau wtf

asa ca exprima-te cu gust

cerber spunea...

Am corectat ce era de corectat. Rog adminul să modifice link şi conţinut.

Unknown spunea...

Pentru cerber si cei ce-l sustin - sunteti niste dobitoci ! - nu e decat o simpla constatare

Unknown spunea...

Eu consider că cel ce a scris aceste rânduri nu a vrut decât să scoată în evidență adolescentul din zilele noastre. Și în mare parte, are dreptate... nu știu dacă Eminescu ar fi fost așa, dar marea majoritate este. Lumea nu mai este ce a fost, acum e din ce în ce mai rău... în toate domeniile. Dar nu avem ce face, decât să fim noi, așa cum trebuie... așa cum am fost educați... care am fost educați! Asta e părerea mea, sper că nu a deranjat pe nimeni.

BlueX spunea...

Traiasca Eminescu! Un adevarat nationalist roman in cel mai pur sens.