Eminescu era emo

de Cerber

Eram în clasă ieri, în timpul orei de economie, şi în timp ce mă strofocam să fiu atent la ce zice profu’, la cât e ceasul şi să pretind că sunt serios, mi-am închipuit un lucru. Ce fel de copii ar fi fost scriitorii pe care îi studiem la şcoală. Ce fel de tineri ar fi fost dacă ar fi trăit în zilele de azi, evident.

Primul în gând mi-a venit Eminescu, marele geniu indubitabil. Cum s-ar fi comportat el în era computerului şi internetului? Păi cum? Ar fi fost în primul rând blogger. Ar fi avut un pseudonim de genul “geniupustiu”, un blog cu multe view-uri venite de pe pagina lui de hi5. Ar fi fost un adolescent trist şi neînţeles care şi-ar publica poeziile fără sens şi întamplările care l-au făcut să-şi plângă de milă până când adoarme.

Bineînteles că Eminescu ar fi fost emo, un adolescent răzvrătit care merge la şcoală cu căştile de la MP3 în ureche, ascultând formaţii obscure şi încercând să-şi aranjeze cât mai bine şuviţa de păr peste ochi fără să-şi strice liniile de dermatograf negru de la ochi. Ar purta blugi strâmţi, tenişi negri cu cranii şi un tricou mulat cu simboluri dubioase sau cu nume de formaţii macabre.

Eminescu ar fuma Kent pe la colţuri, ca să nu îl vadă profesorii şi şi-ar da jos cerceii din buză şi sprânceană ca să nu intre în belele. Cu siguranţă ar sta neobservat în ultima bancă, atunci când nu chiuleşte, desigur, o bancă mâzgălită cu tot felul de cruci, pentagrame, versuri din melodii şi cranii în abundenţă.

Ar sta în pauze şi în timpul liber cu prietenul său bun Ram sau John, mare fan al genului hardcore, care cântă la chitară dar încă nu a învăţat să o acordeze şi care se dă fan înfocat Metallica dar nu ştie să numească nici membrii formaţiei, darămite două albume. Împreună îşi doresc să facă o formaţie numită “Luceafăr”, dar în afară de chitara lui Creangă nu au decât un potenţial talent în a scrie versuri.

Mihai, sau mai bine Mike, că aşa e cool, să te cheme ca la Linkin Park, ar fi genul care şi-ar face poze pentru hi5 singur, din unghiuri cât mai caudate, numai ca apoi să le modifice pe calculator, ca să arate cât mai fain şi mai trist ca apoi să devină vorba grupului de prieteni de pe net care îl consideră un fel de erou pentru stilul său rebel.

Vero, prietena sa de câţiva ani încoace este mereu alături când Mihai e deprimat. În zilele ploioase stau îmbăţişaţi pe canapea ascultând balade rock. Camerei lui îi zic “Bojdeuca” pentru că limbajul arhaic e foarte retro şi a fi retro este foarte la modă. Ea l-a pus să-şi lase barbă pentru că a fi emo şi a avea cioc este un lucru absolute necesar.

Vineri seara iese în oraş cu prietenii săi care îi seamănă leit în stil şi comportament. Stau în skate-park şi beau bere la PET. Ram vine de obicei cu chitara dezacordată şi după ce căntă mereu acelaşi repertoriu, îl acompaniază în funal pe Mihai când acesta îşi recită ultimele creaţii. Aceste ieşiri sunt numite din amuzament “Convorbiri Literare” şi sunt foarte apreciate de toţi eventualii participanţi.

Viaţa lui Eminescu ar fi fost în mare aceeaşi, dar de nerecunoscut faţă de varianta reală pe care o ştim cu toţii. Oare câţi Eminescu nedescoperiţi există astăzi, fie ei ignoraţi de lume şi consideraţi fără valoare, fie ei ignoranţi, fiindu-le frică să se afirme de frică să nu fie considraţi ciudaţi şi respinşi de societate.

Articol postat pe http://cerber.wordpress.com/